Cum a luat naștere echipa voastră?
Fiind cu toții de la același liceu, am format destul de ușor o echipă în momentul în care Mihai a venit cu inițiativa de a participa la BattleLab Robotica. Plini de ambiție, am pornit de la început cu gândul la un robot puternic.
O întâmplare amuzantă de pe parcursul construcției robotului?
Au fost mai multe părți amuzante în construcția robotului, însă una merită mai multă atenție. Cu 3 ore înainte de plecarea trenului spre București, am mai dat un meci final, de test, împotriva unei cutii de carton. Spre surprinderea noastră, un motor s-a ars, motor fără care nu puteam participa. Reparat cu greu și pe grabă, am ajuns până la urmă în București. Culmea este că, la sfârșitul competiției, am zis să vedem cum reacționează dacă are un robot în anumite unghiuri moarte. Am testat iarași, cu o cutie, dar am pierdut meciul, arzând celălalt motor de această dată…
Care a fost cea mai mare provocare în construirea robotului?
Cea mai mare provocare a fost să obținem sponsorizările și piesele la timp. De asemenea, testarea robotului a fost dificilă pentru că nu oriunde se găsește un disc de oțel de dimensiunea potrivită, iar când găsești, trebuie să asiguri mult spațiu liber în jurul lui.
Ați mai participat și la alte competiții de sumo robotic?
După BattleLab Robotica 2016, următoarea provocare pentru Anvil a fost RoboChallenge2016. Fiind primul concurs internațional la care participam nu eram siguri la ce să ne așteptăm, știind că vom înfrunta cei mai buni roboți ai Europei (și nu numai). Cu rucsacii plini de piese, unelte, laptopuri, baterii și nu în ultimul rând robotul, am pornit spre București la miezul nopții, întâlnindu-ne în tren cu alte 2 echipe clujene. Noaptea s-a scurs pe holul vagonului discutând idei, planuri de viitor și strategii pentru concursul ce urma.
Cum s-a desfășurat această competiție?
Odată ajunși și cazați, ne-am reluat pregătirile și retușurile. Pentru asta am mers în holul facultății unde urma să se desfășoare concursul. Zeci de oameni își testau și ajustau roboții. Sunetele motoarelor, murmurul vocilor și strigătele creau o atmosferă plină de entuziasm. Atunci vedeam pentru prima oară cu cine vom avea de a face în zilele ce urmează. Fiecare echipă “spiona” restul roboților, aproximând viteza, forța și agilitatea adversarilor.
Majoritatea meciurilor se desfășurau greoi și tăcut, fără prea multă agitație din partea spectatorilor. Însă, mai erau multe de văzut, cum ar fi competiția de line follower, micro Sumo, mini Sumo, maze, drone racing și freestyle.
Deveneam din ce în ce mai entuziasmat, înspăimântat și agitat pe măsură ce meciurile lui Anvil se apropiau, iar gânduri precum “oare nu trebuia să mai schimb un if?”, “oare nu trebuiau prinse lamele un mm mai în față?” sau “oare am montat bine toate mufele?” mă măcinau. Am avut ghinionul (și onoarea) de a înfrunta campioni și vice-campioni modiali încă din grupe, reușind să câștigăm puține meciuri. Însă acest lucru nu ne-a oferit decât mai mult timp pentru a studia alți roboți și a ne da seama cum trebuie să-l îmbunătățim pe Anvil.
Cea mai reușită parte a concursului a avut loc după terminarea acestuia, când împreună cu alte câteva echipe (Flex, Bro, Deflect, Masakrator) am continuat meciurile în subsolurile politehnicii ore bune. Eram cu toții mai relaxati, se râdea și se desfășurau meciuri atipice (poziționarea inițială diferită de cea inițială, mai mulți roboți într-un singur meci etc.).
Pe langă toți roboții executați profesionist, ce m-a impresionat cel mai tare a fost vârsta și entuziasmul unor participanți la categoria mini Sumo. Am vorbit cu copiii de 10-12 ani despre roboții lor și am ramas impresionați de dedicarea cu care lucrează și entuziasmul pentru robotică.
Ce sfat ați da echipelor care participă pentru prima dată la BattleLab Robotica 2017?
Niciodată să nu gândești “mai este timp”.
a